Despre noi
Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătoreşti “STOLNEAN ROMEO MARIUS și STOLNEAN OANA” cu sediul în Cluj-Napcoca a fost înregistrată în 2014 în Registrul special deţinut de Curtea de Apel Cluj și își desfășoară activitatea bazându-se pe solida experiență în domeniu a celor doi asociați.
Executorul judecătoresc Stolnean Romeo Marius a fost numit în funcţie prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.685/C/2001, anterior în cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca din 1985, cu o experiență de peste 30 de ani, în timp ce executorul judecătoresc Stolnean Oana a fost numit în funcţie prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.121/C/2013 , ambii fiind membri cu drepturi depline ai Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi ai Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Competenţa teritorială a Societății Civile Profesionale a Executorilor Judecătoreşti “STOLNEAN ROMEO MARIUS și STOLNEAN OANA” se întinde în circumscripţia Curţii de Apel Cluj, respectiv judeţele Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Sălaj.
Conform legislației în vigoare executorii judecătorești își îndeplinesc atribuţiile în circumscripţia curţii de apel în raza căreia se află judecătoria pe lângă care funcţionează, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Baza materială, experiența și competențele echipei noastre ne susțin demersurile necesare desfășurării activității de recuperare creanțe, executare silită și consiliere în acest domeniu de activitate.
În dosarele complexe, pentru aspecte privind demersuri judiciare sau de altă natură adresate autorităților sau instanțelor de judecată și întocmirea documentației conexe, colaborăm cu specialiști recunoscuți ca, notari publici, avocați, experți judiciari, interpreți și traducători.
Într-un mediu puternic concurenţial, benefic profesiei, rămânem consecvenți valorilor care stau la baza formării Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești Stolnean Romeo Marius & Stolnean Oana – profesionalism, integritate, pragmatism.